FRUMUSETEA – intre mit si realitate

Ca orice femeie care “se respecta”, e normal ca si eu sa vreau sa imi mentin, cat se poate, tineretea si sa incerc tot felul de metode sa alung semnele imbatranirii. Cred ca teama asta de batranete o avem cu totii, mai ales noi, femeile. Bun…zis si facut! Mi-am aplicat una din mastile mele naturiste; ca doar nu credeati ca am ajuns pe la vreun salon de infrumusetare, sa ma rasfat si eu asa cum ar trebui! Acasa..mai speli o farfurie, mai calci o rufa…doar nu irosim timpul aiurea cat stam cu masca pe figura, nu?

Ideea e asa: masca asta a mea are o culoare de te duce cu gandul la alte cele, numai la scopul in care a fost aplicata nu ( este de culoare maron-verzuie, o placere..ce sa zic). Si ma gandeam eu asa, cand ma uitam in oglinda si parca vedeam un personaj din AVATAR : cum ar fi sa postez imaginea reflectata in oglinda pe o retea de socializare? Cate “laicuri” as primi de la prietenii mei si nu numai? Cate comentarii mai mult sau mai putin prietenoase mi-ar fi dat sa citesc?

Fiecare femeie posteaza fotografiile in care arata cat mai bine : machiata, coafata, bine imbracata, din unghiul care o favorizeaza si care nu scoate in evidenta imperfectiunile cu care ne luptam zi de zi. Insa, pana sa fim asa frumoase si laudate, trebuie sa ne “uratim” un pic…fie ca suntem la salon sau acasa. Dar rezultatele fac toti banii!!

Intrebarea este : adevar sau provocare? Sa postam si asa ceva sau numai ceea ce vrem noi sa fie vazut?

De inceput!


 

De ce un blog? INCA unul… Pai, as zice, de ce nu? Imi place sa scriu. Imi place sa si cant, numai ca, acolo, pe scena, trebuie sa ai nervii tari si sa iti stapanesti emotiile, cand simti ca inima iti bate mai mai sa iasa afara din piept.

Asa, in scris, lucrurile stau altfel. Iti asterni gandurile, daca ti se pare ca ceva suna un pic aiurea…DELETE..si gata! O iei de la capat! Tin minte ca, in liceu, imi placea sa scriu tot felul de poezii siropoase, pe care le dedicam unor “iubiri for ever”…ma bufneste rasul acum, cand ma gandesc…dar atunci era altfel. Normal, la 17 ani, viata mi se parea minunata; nu ca nu ar fi fost. Ma rog, a fost o etapa a vietii; cred ca fiecare dintre noi a avut momentele lui de “glorie literara”.

Cineva mi-a spus : de ce nu iti faci blogul tau, sa scrii acolo despre tot ce iti place? La inceput poate fi mai greu, ca toate lucrurile pe care le faci asa..cu un pic de teama. Ce se poate intampla? Critici? Din ele poti invata atat de multe, dar, daca nu esti o persoana cu stapanire de sine, o astfel de critica te poate da de pamant de nu te mai ridici!

Toate au un inceput! Daca nu incerci, nu poti sti cand sa continui si cand sa spui “asta nu e de mine”! Corect, nu?

Image