Tratamentul împotriva bolii de inimă


Este o boală des întâlnită şi ne “loveşte” pe toți. Când ne este lumea mai dragă. Apare în cel mai neaşteptat moment al vieții, iar tratamentul se prescrie în funcție de gravitatea cazului. Poate dura ani sau se poate rezolva “de la sine”. 

Diagnosticul îl pun prietenii:”Ce-ai pățit bro? V-ați despărțit? E nasol! E fraieră; nu ştie ce pierde! Lasă că treci tu şi peste asta!” Odată stabilită cauza “bolii”, începe tratamentul propriu zis. Prima etapă este “doza de şoc”, care ține câteva zile şi constă în beții repetate şi serioase, asezonate cu înjurăturile de rigoare. Totul sub stricta supraveghere a camazarilor părtaşi la suferință.

După doza de şoc începe recuperarea. “Frate, ştiu eu una buuunăăă….da’ bună rău! O să o uiți pe nenorocită cât ai zice peşte!” Tratamentul dă rezultate NUMAI dacă pacientul este cooperant, ascultă cu sfințenie sfaturile “medicilor curanți” şi nu se abate deloc de la ele.

În partea opusă, situația stă puțin altfel. Fetele fac “şedință”, care se traduce prin “terapie de grup”: “Fată, e grav! Asta plange nonstop! Tre’ să facem ceva!”

Planul de acțiune odată stabilit se trece la aplicarea tratamentului. Discuții interminabile pe tema “nenorocitul, afemeiatul, scarba, nesimțitul”, pâna la epuizarea dozei de şoc. Apoi începe recuperarea. Sesiuni prelungite de make-up, salon, sala si shopping, asezonate cu ieşiri “ca fetele” la o bârfă în mall, pentru ridicarea moralului pacientei. Pentru ca “bolnava” să se recupereze cât mai repede, ESTE INTERZISĂ CU DESĂVÂRŞIRE PRONUNȚAREA NUMELUI TICĂLOSULUI care a adus-o în starea de rahat în care se află!

În ambele cazuri, cine iubeşte şi lasă este vinovatul principal de “mizeria” în care se află FOSTUL sau FOSTA! Recuperarea este, aşa cum am mai spus diferită de la caz la caz şi durează în funcție de “piticii” de pe creierul fiecăruia. Şi bineînțeles de abilitățile prietenilor de a-i recupla pe fiecare cu altcineva.

CIORBA REÎNCĂLZITĂ NU MAI E CE A FOST!
Sfârşit

Advertisements

Facerea de bine…


Apara-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani ma pazesc singur!

Se adevereste vorba asta de fiecare data si nu cred ca exista om pe lumea asta care sa nu fi gustat din pelinul dezamagirii. Iar dezamagirea este cu atat mai amara cand vine din partea cui nu te astepti. Si te loveste in plin, fara sa  ai macar timp de reactie. Iti amorteste simturile si te lasa fara grai. Pana iti revii din soc, realizezi ca te-ai ars atat de rau, ca nici macar sufletul nu te mai doare. Parca esti paralizat. Nu mai ai puterea nici macar sa te intrebi “De ce eu? Ce am facut gresit ca sa merit asta”?

Si aici e prima greseala pe care o faci. Te invinovatesti singur si cauti raspunsuri pentru actiunile celui care te-a ranit. Dar ai stat macar o clipa sa te gandesti ca poate vina este a lui? Ca nu a stiut sa te pretuiasca si sa nu ia in deradere tot ce ai facut pentru el? E valabil pentru oricine se se aplica in orice caz. Nu neaparat in dragoste. Este vorba de cei pe care ii credeai prieteni si ii considerai AI TAI. PARTE DIN FAMILIA TA! Pentru care ai fi facut orice. Si chiar ai facut. Mai mult decat era cazul. Fara sa astepti multumiri sau favoruri. Nu! Ai facut-o fiindca asa ai simtit!

Iar rasplata a fost bataia de joc. Nesimitirea. A LOR, nu a ta! Te-a durut atunci. Ai suferit. Ai plans si te-ai intrebat de ce s-a intamplat asa?! Poate ca a fost mai bine! Cand ai un dusman declarat esti tot timpul in garda, cu ochii in patru si nu te poate prinde in “offside”. Ala zice pe bune tot ce spune despre tine. Pe cand cu “prietenii” nu e chiar asa de simplu: astia iti vaneaza fiecare greseala, fiecare gest, speculeaza orice fapta, ca sa o intoarca impotriva ta mai tarziu. Atunci cand nu le va mai conveni ceva. E de doua ori mai periculos cu ei!

 

E indicat si mai putin toxic sa ai doar cativa prieteni pe care sa te poti baza, decat o gramada de cunostinte care abia asteapta sa te injughie pe la spate si sa savureze fiecare spasm de durere pe care il ai. Cu dusmanii nu imi fac probleme; numarul ramane constant sau e chiar in scadere, asa ca treaba e sub control!

 

 

Si pentru fiecare dintre voi, nu uitati asta: NICI O FAPTA BUNA NU RAMANE NEPEDEPSITA!!!!

 

facerea de bine

 

Dacă NU poate deveni DA, atunci DA se mai poate transforma în NU?!


Teoria relativității aş zice eu. Se pot transforma multe din una în alta. Depinde cât de mult îți doreşti asta.

Eu cred că un NU categoric are slabe şanse să devina un DA. Chiar şi unul anemic. Aici pot enumera câteva: NU droguri, NU compromis de orice natură (deşi aici e discutabil şi depinde de la caz la caz). NU sex forțat şi cu cine nu vrei sau nu îți place măcar puțin. NU parerilor impuse cu titlu obligatoriu. Sunt doar câteva NU-uri care îmi vin în minte şi care nu se aplică tuturor, repet.

Un NU care lasă loc de interpretări poate să se transforme foarte uşor în DA. Totul e ca cel care lasă să se vadă lucrul ăsta să şi vrea să fie un DA. NU poate fi la fel de bine confundat cu POATE. Este un soi de amânare a unui fapt care oricum se va întâmpla. Un joc dacă vrei. Un fel de “teasing” cu final aşteptat. E destul de incitant şi implică multe. Nu intru în detalii, pentru că fiecare îşi poate identifica acest NU timid.

DA-ul însă este acceptarea imediată şi fără echivoc a ceea ce va urma. Nu lasă loc de gândire şi este o certitudine că lucrurile vor merge la bun sfârşit. DA-ul ăsta se spune fără ezitare, cu entuziasm şi cu tărie. Un DA categoric nu mai lasă loc “de întors”. E ca şi cum te-ai da înapoi, ai încerca să minți dar…nu ține. 

De cele mai multe ori, DA nu se mai poate remetamorfoza în NU. Poate doar în cazuri extreme sau situații limită. Şi chiar şi-aşa este pus sub semnul îndoielii…

E bine să ştii de la bun început dacă joci direct sau pe ocolite. Să îți laşi o portiță de scăpare. Ca într-un labirint. Să ştii pe unde să te întorci dacă ai greşit drumul. Totul e să nu îl uiți, că te poți rătăci sau, mai rău, sa ajungi într-o fundătură.

Şi-atunci să te văd pe unde scoți cămaşa…

Pleaca! Maine o sa-mi treaca…de tine si de tot


Boala lunga, moarte sigura. Asa a fost de cand lumea  si pamantul. O relatie resuscitata o data are mari sanse ca, pe viitor, sa intre iar in “stop emotional”.

Prima data e ok. Sa zicem. Poate s-au spus niste lucruri la nervi, care nu au fost gandite 100%. Dar au fost adevarate. Pentru ca atunci cand esti furios, tot ceea ce “scoti pe gura” sau pe mesaje, indiferent de natura retelelor de socializare, este ADEVARAT! De ce? Fiindca atunci rabufneste tot ceea ce ai strans in fiecare zi, tot ceea ce nu ai spus atunci cand ai avut ocazia. Doar ca…dupa o cearta, stim cu totii cat de dulce si intensa e impacarea.

Si ierti. O data. Prima data! Ai reusit sa treci peste toata disputa. Numai ca, peste putin, timp scena se repeta. Si iarasi faceti apel la “SMURD-ul sentimental” sa va readuca  la viata relatia. Si iese si de data asta. Numai ca scartaie al dracu’ din toate incheieturile. Si te simti sufocat, inchis intre zidurile relatiei asteia toxice si parca nu mai ai cale de scapare.

GRESIT! Cine te impiedica sa te eliberezi? Lacrimile ei? Amenintarile lui? Amintirile pe care le aveti impreuna? NIMIC DIN TOATE ASTEA! Atata vreme cat sentimentele voastre si toata dragostea au fost pe rand la terapie intensiva si mai apoi la reanimare, nu mai aveti cum sa mergeti inainte. Aveti o reatie in moarte clinica. O relatie care sta conectata la aparate si numai o clipa va desparte de inevitabil. CLIPA ELIBERARII! Deconectarea de la tot…si apoi gata…se lasa linistea.

 

La ce bun sa te complaci intr-o situatie care nu te face fericit? Sa te agati de ceva, de orice care te poate tine pe linia de plutire. Nu e ok asa. Nici nu poti face apel la santajul sentimental. Nu e corect fata de nimeni, pentru ca nici tie nu ti-ar placea sa faci un compromis doar pentru ca cel de langa tine plange…sau iti spune ca nu poate trai fara tine. Astea sunt ultimatumuri date in sevrajul in care a intrat iubirea ce v-a legat.

 

E timpul sa mergi mai departe, chiar daca doare. Cu cat amani mai mult, cu atat va fi mai dificila despartirea. O sa treaca; mai greu, dar o sa iti revii..

 

NIMENI NU ESTE DE NEINLOCUIT! CU ATAT MAI MULT TIMPUL TAU, SUFLETUL SI INCREDEREA INVESTITE IN CINEVA CARE NU A MERITAT!

 

go away

Nu mai astepta, ca o sa ramai cu ochii in soare!


Astepti ziua de maine, ca poate o fi mai bine. Astepti un raspuns la o intrebare care te framanta; un telefon care intarzie sa sune. Astepti sa primesti o prima, o marire de salariu, un job mai bun, o recunoastere a ceea ce faci zi de zi. Astepti un “multumesc”,un “ mi-e dor de tine”, un “ te iubesc”…

Stai cu telefonul in mana si te apuci sa ii scrii un mesaj. Ti se pare ca nu scrii ceea ce trebuie si tot stergi. Si o iei de la capat. Si iarasi stergi…si iar scrii…si nu mai trimiti nimic. De ce sa o faci tu? Ce, esti mai fraier? NU! Daca vrea, sa te caute..e si maine o zi. Dar nu te gandesti ca poate si EA asteapta sa ii scrii, poate ca si EA face la fel ca tine, asteapta un semn din partea ta, oricat de mic. Un “ce mai faci?” ar rezolva multe semne de intrebare, daca ai lasa orgoliul ala prostesc deoparte.

Nu cred ca esti atat de ocupat incat sa astepti mereu ca ceilalti sa te caute. Cat o sa mai stai dupa fata aia care iti place? Te-ai gandit ca poate altul o sa treaca la actiune si, in loc sa fie la bratul tau, va fi la al altuia? Care a stiut CAT sa astepte si CAND sa actioneze.

Nu mai astepta si nu mai visa la cai verzi pe pereti. Ca aia nu vin decat cand iti iei una in moaca de nu mai stii pe ce planeta esti sau cand lesini aiurea in tramvai. Nu rezolvi nimic daca tot stai sa te intrebi “ce ar zice daca…”. Pai daca nu deschizi gura sa intrebi sau sa spui ceea ce ai pe suflet, nici nu o sa afli. O sa ti-o ia altii inainte sau, daca e sa vedem partea nasoala a lucrurilor, nu o  sa mai apuci sa ii spui cuiva ce ai fi vrut de atata vreme pentru simplul motiv ca…NU O SA TE MAI ASTEPTE! NU O SA MAI FIE ACOLO PENTRU TINE!

Viitorul este al celor care actioneaza! Asa ca trezeste-te cat (mai) esti (inca) tanar si fa ceva!  In toate sensurile. Ca daca tot astepti…o sa stai mult si bine!!!

 

CHEIA E LA TINE! FOLOSESTE-O CA SA DESCHIZI USA VIITORULUI TAU! SI DACA NU VREA SA SE DESCHIDA, DA-I UN PICIOR!

actioneaza

Cine impune limite si stabileste reguli


limits

CERUL! Singura limita a fiecaruia este cerul. Depinde doar cat de aproape sau departe de noi este. Singuri trebuie sa ne trasam regulile. De ce sa existe de fiecare data altcineva care sa ne spuna ce avem de facut? Cum si cat sa facem?

De regula cei care fac treaba asta sunt fie oameni foarte puternici, fie niste neica nimeni. Oamenii puternici sunt cei care stiu sa ii motiveze pe cei de langa ei, sa le stimuleze orgoliul si imaginatia in sensul pozitiv. Sa ii ajute sa se dezvolte si sa aiba incredere in ei.

Celalala parte, cei slabi, sunt aia care nu stiu decat sa jigneasca si sa le provoace suferinta celor de langa ei. Au impresia ca ei sunt mari si tari daca fac asa ceva, dar dau dovada de lasitate si lipsa de caracter.

Eu am o problema cu cei si cele care cred ca 90-60-90 este perfectiunea. Ca muschii perfect conturati, tatuajele expuse ostentativ si aerele de”femei fatale si baieti rai” ii fac pe ei sa fie diferiti de restul lumii. Ca sa fiu mai precisa, exista numai EI si …restul lumii. Cam cum era inainte cu telefoanele, acum multi ani: exista NOKIA.. si alte telefoane.

Adica o femeie mai bine facuta, cu toate dotarile la purtator, dar care nu se incadreaza in tipare de “futomodel”, nu poate avea sex appeal? Ei nu! Sau ca un barbat cu un pic de burta si inceput de chelie nu poate sa atraga privirile la fel ca un “pachet de muschi”? Ba bine ca nu. Totul tine de atitudine si de modul in care privesti viata. Ca oricum am vazut destul de multe tipe “bune de tot” si baieti cu muschii la ei, care aveau lipsa acuta de creier. Si nici o reteta din lumea asta nu se poate elibera pentru ei.

Pentru ca e mai usor sa slabesti cateva kile sau sa te retusezi pe ici pe colo, decat sa faci un implant de creier. Nu exista donator, sorry!

 

Concluzia: atata vreme cat facem pace cu noi insine in primul rand, cand incepem sa constientizam de ceea ce suntem in stare si cand indepartam tot pesimismul si gandurile negre din mintea noastra, nu ne mai sta nimeni in cale! Ne doare fix undeva de regulile impuse de altii, atata vreme cat le stim si le aplicam cu succes pe ale noastre.

 

REMEMBER, ONLY THE SKY IS THE LIMIT!!!

sky is the limit

Adio,dar raman cu tine!!!


E o vorba din batrani care are atat de mult adevar in ea si spune cam asa:” si cu sufletul in rai si cuuu…nu se poate”. Ca sa nu fiu obraznica si sa scriu urat. Stiti voi prea bine continuarea.

Cam asa e si in viata. Te iubesti cu cineva si, la un moment dat se rupe filmul. Si e fiecare cu filmul lui. Unul vrea continuarea, celalalt vrea reluarea. Nu se pupa deloc treaba asta. Nu are cum. La fel de bine cum” ne despartim, dar ramanem prieteni” e o vrajeala proasta de doi bani. Cum dracu’ sa ramai prieten cu cineva la care ai tinut din tot sufletul si care te-a lasat ca pe prost cu ochii in soare?

Cum poti sa suporti sa il vezi pe cel pe care il considerai jumatatea ta de mana cu altcineva? Stiind ca toate vorbele frumoase pe care ti le spunea tie au alt destinatar? Ca toate sarutarile fierbinti si noptile pline de pasiune pe care le-ati trait voi doi se consuma intre EL si o alta EA…sau invers, dupa caz.

Cum dracu’ sa poti sa zambesti cand se fac prezentarile si sa sa spui” incantat de cunostinta”, cand tot ceea ce simti atunci este ca vrei sa  ii dai lui sau ei cu ceva in cap si sa  fugi cat te tin picioarele?

Nu ai cum! Asa ceva se intampla doar in filme. Ranile de pe suflet nu se pot coase la loc. Odata zdrentuita, inimii ii ia timp sa se refaca, dar nu va mai fi la fel niciodata. Sentimentele se sting incet incet, dar raman amintirile..dureroase. Si peste asta nu ai cum sa treci oricat ai vrea.Ierti, dar nu uiti!

Asa ca sa ma lase oricine zice ca a depasit faza de dragoste si ca exista numai prietenie fata de omul cu care odata impartea tot.Nu cred in asa ceva….

 

ADIO TATA SI TE DU! ASA DA, MAI MERGE!