Scorpia de “serviciu” sau prietena “bună de pus la rană”


Depinde cui te adresezi. Cu cine intri în contact sau în conflict. Factorii care favorizează transformarea.

E bine să existe o cale de mijloc. Nici prea prea, nici foarte foarte. Doar atât cât să dozeze starea de spirit la momentul discuției. Te-am amețit, aşa e? Să dezvolt. În orice tip de relație interumană e bine să ai câte puțin din fiecare. Cred că ține foarte mult de personalitatea ta. Apoi vin factorii de stres care scot la iveală balaurul: fraierii care se cred deştepți şi fac pe deştepții, colegii de serviciu care se dau irezistibili, dar sunt vai de capul lor. Prețioasele cărora le “pute” absolut tot în jur şi doar aerele pe care le emană ele sunt respirabile. Linguşitorii aia care nu mai termină cu pupatul în fund şi nu îşi dau seama că sunt penibili. 

Ăştia mă scot din minți şi singura privire pe care le-o arunc e aia de:”dispari, dacă nu vrei să ți-o iei”! Nu mai tolerez mojiciile şi golănismele gratuite. Că nu mai vreau! Am dreptul să refuz orice contact cu asemenea specimene care îmi invadează aiurea spațiul. Până când? Nu, merci! 

Vreau şi pot însă să fiu o fată bună cu cei care merită asta. Ajut necondiționat fără să aştept o recompensă acolo unde simt că e nevoie. Am puțini prieteni. Nu vreau o listă interminabilă de oameni cu care să nu am nimic în comun. Pentru asta există facebook!

Am dreptul să aleg, să selectez şi să fiu la rândul meu aleasă. Sunt mâță blândă cu cine vreau şi merită să fiu prietenă şi şarpe cu clopoței cu cine nu vreau să mă deranjeze. Simplu. Nu poți place pe toți şi nici toți nu te pot place.

CONCLUZIA: DACĂ E…E!  DACĂ NU…NU!

Spiritul Crăciunului sau cine e mai tare în cadouri


“De Crăciun, fii mai bun!” De ce numai atunci? E vreo lege care ne interzice să fim buni şi în restul anului? Sau nu se pune?

Ideea e că magia sărbătorilor de iarnă nu se compară cu nimic. E ceva în atmosferă, pluteşte un aer care te umple de energie. Doar că starea asta e prost înțeleasă de unii. Care cred că totul constă în cadouri cât mai scumpe şi mai sclipitoare. Nu e un lucru rău. Dar nu înțeleg de ce doar acum? Că slavă Domnului, motive există. Şi nu doar în această perioadă din an. Cu ce rămâi după? Revii la starea de dinainte.

Tragi linie şi concluzionezi: gaură majoră în buget, cadouri pe care le-ai făcut din obligație, alergătură…şi lista ar putea continua. De ce să nu ai spiritul ăsta în suflet mereu? Să dăruieşti din inimă, cu drag, chiar dacă nu e un lucru scump. Dar să îți facă plăcere ție în primul rând. Şi celui care primeşte cadoul să îi faci o bucurie. Nu costă nimic.

Spiritul Crăciunului este în fiecare din noi. În sufletul nostru, în faptele noastre. În atitudine, în felul în care îi tratăm pe cei din jur. În bunătate, modestie, cinste, onoare şi omenie. Cadourile vin şi trec. Rămâi însă cu bucuria aia în suflet. Că ai dăruit ceva cuiva şi ai facut-o cu dragoste. Fără să aştepți ceva la schimb. 

Şi vei vedea că lucruri bune se întâmplă celor care merită. La timpul potrivit!

Bucură-te de magia Crăciunului; nu se compară cu nimic! Aprinde luminițele sufletului tău şi colorează fiecare moment în nuanțe vii, strălucitoare!

Insistența ca unitate de măsură… a nervilor întinşi


Câți dintre noi nu am auzit, măcar o dată, celebra frază:”Vai, dar insist!”? Nu contează natura insistenței. Cert este că cel care insistă este unicul beneficiar al produsului finit. Măsurabil în: botezuri, nunți, cumetrii, beții şi orice altceva aveți în minte.

Faza e că insistentul nu îşi dă seama, de cele mai multe ori, că riscă să devină penibil. De ce? Pentru că, odată ce a fost refuzat, nu are rost să bată apa în piuă la nesfârşit.  Caz concret: invitația la nuntă sau orice alt eveniment fericit. În funcție de context, te duci sau nu. Bugetul e la putere în ziua de azi. DAR…dacă ai zis că nu poți merge, nu văd rostul insistenței. Că doar nu oi face credit acum doar să scapi de gura insistentului. Aici ține şi de bunul simț al celui care vede că”nu are cu cine” şi se opreşte.

Mai e faza cu adunările în familie. În care mama sau bunica “s-au chinuit atât să facă atâtea ca voi să nu mâncați..” Frate, păi e mai ok să vomit tot ceea ce am mâncat şi să bag oamenii la cheltuială cu redecorarea? Nu mai bine iau la pachet ceea ce nu am reuşit să îngurgitez? Aşa toată lumea e fericită! Plus că nu mai trebuie să îmi fac griji pentru ceea ce voi mânca vreo două zile.

Singura situație în care”fraierul insistă” e de apreciat consider că este insistența personală. Să insişti cu tine, să fii mai bun în ceea ce faci, să nu te dai batut. Să insişti să îți iasă totul aşa cum vrei; da, cu asta sunt perfect de acord. Ca numai tu ai de câştigat.

În rest…să auzim de bine şi să avem grijă să nu alunecăm şi noi în tabăra “insistenților”. Că e nasol tare să îți dea cineva cu flit aşa…fără să îți dai seama de ceea ce ai făcut.