Lucruri mărunte


Câteodată cântăresc atât de mult în luarea unei decizii. Sunt acele “chestii” care fac diferența într-un început: un zâmbet, o vorbă frumoasă, un gest; poate chiar şi un tic verbal. O atingere întâmplătoare, o privire prinsă pe furiş; un “ce faci” şoptit. Sunt lucrurile pe care nu le uiți sau pe care nu vrei să le uiți, la care te gândeşti înainte de culcare şi visezi cum va fi a doua zi.

Lucrurile mici şi neînsemnate pot schimba vieți, destine. Într-un număr mic şi spuse numai ocazional nu fac rău; doar că ajung să doară sau să enerveze cumplit când devin obişnuință. Ceea ce odată îți provoca o stare de bine şi te făcea să zâmbeşti, acum te calcă pe nervi. Te întrebi de ce oare? Ce s-a schimbat? De ce s-a schimbat? Când oare a fost posibil?

Paharul se poate umple dintr-o dată sau picătură cu picătură. Şi la fel cum zgomotul produs de stropii de apă îți cade parcă pe creier, aşa şi lucrurile astea mici, adunate puțin câte puțin ajung să umple un pahar cândva gol. 

Ai grijă să nu laşi să se umple paharul cu supărare, frustrări, nervi şi vorbe urâte! Schimbă fiecare lucru mic şi care te supără cu unul care îți bucură sufletul şi viața: zâmbeşte celui pe care iubeşti, râzi la nebuniile pe care le faceți împreună şi nu mai pune la suflet chiar tot!

Un lucru, cât de mic, se poate transforma într-un bolovan care vine peste tine şi te poate dărâma! Sparge-l înainte să te lovească!

Las-o mă, că merge aşa!


Tata are o vorbă: “duşmanul lui BINE e FOARTE BINE!” De câte ori, din dorința de a face ceva altfel decât o făceam de regulă şi ieşea bine, am stricat totul? Perfecțiunea este un miraj la care visăm cu toții; nu e rău să vrei ca totul să iasă impecabil. Doar că te cam oftici când dai cu bâta-n baltă şi nu mai poți drege busuiocul.

Ce te faci însă când dai peste opusul perfecționiştilor? Peste ăia pentru care până şi respiratul e o corvoadă! E greu tată! Oricum ai zice şi orice ai face, nu o scoți la capăt cu ei. Păi dacă ăla nu face, eu de ce să fac? Ce dacă scârțâie uşa; se inchide? Da! Păi şi-atunci, las-o frate aşa că mai merge. Când nu s-o mai inchide deloc o să vedem ce facem!

Lehamitea asta devine sport național pe zi ce trece. Nu generalizez că nu am de ce; nu toți sunt putori şi nesimțiți. Numai că e greu să mişti un pai, dacă nu e cazul să fie mişcat.  Ce dacă nu ai lipit colțurile de la hârtia de împachetat cadoul egal? Ai luat cadoul; gestul contează! Ce are a face dacă ai dat cu mopul pe parchet şi au rămas dâre; e curat? Las-o aşa!

Ei bine, cum ar fi să ieşi la film cu o gagică imbrăcată ca dracu’, şleampătă şi ca scoasă de pe gârlă? Sau să îți cumperi o maşină gata zgâriată şi cu oglinda spartă, dar pe care ai luat-o cu o mie mai ieftin?

Se mai aplică:” LAS-O MĂ, CĂ MERGE AŞA!”? N-aş prea crede!

Să treacă şi ziua de azi


Să se termine lunea asta urâtă. Să treacă şi săptămâna asta, că tare lungă mi s-a părut… Nu mai vine primăvara odată! Că aşa m-am săturat de iarna asta geroasă şi de tonele de zăpadă!

Cât mai e până la concediu? 2 luni? Pfff…aşa de mult! Parcă nu mai trec…Gata şi cu vacanța! Acum ne gândim la Crăciun: cadouri, brad, petrecere! Unde mergem anul ăsta? Habar nu am! Poate de Revelionul ăsta o sa fie mai frumos decât ăla de acu’ un an…sau doi..sau…când am fost cu toții la cabană?

Sună atât de cunoscut, de banal, de familiar! Stai şi te gândeşti când naiba trec anii? Parcă ieri era ianuarie…şi acum e septembrie! Şi parcă cerem să îmbătrânim cu fiecare zi ce trece: vrem să treacă săptămâna, luna, anotimpul…anul…VIAȚA!

Parcă nu mai avem puterea să ne bucurăm de fiecare zi şi să o trăim aşa cum trebuie. Să fim fericiți că ne trezim după o noapte de somn, să ne uităm în oglindă fără să numărăm ridurile şi firele albe care apar parcă peste noapte!

De ce oare vrem să grăbim cumva lucrurile prin ceea ce gândim? De ce nu ne putem dori să fim doar sănătoşi, împreună cu cei dragi; de ce aşteptăm mereu ziua de mâine de parcă ar aduce altceva decât ceea ce intuim?

HAIDEȚI SĂ TRĂIM VIAȚA, NU SĂ O CONSUMĂM!

Şi d’aia…


Nu mă mai interesează ce spui tu despre mine. Şi d’aia fac lucrurile aşa cum cred eu că e mai bine, fără să mai stau prea mult pe gânduri. 

D’aia nu mai vreau să mă consum pentru prostii. Că nu merită! D’aia vreau să fac ce vreau şi să nu îmi mai pese de ceea ce cred alții. Dacă vreau…bine, dacă nu…ce treabă ai tu? Aşa cum a fost până acum, poate să fie şi de acum înainte. Crezi că d’aia nu mai plouă afară?

Nici măcar! D’aia mă simt eu bine, ca să te oftic pe tine…na, că am făcut şi o rimă! D’aia crezi tu că eu nu sunt ok? Că aşa ți se pare? Sau poate aşa îți doreşti să fie. E uite tocmai d’aia nu o să poți dormi la noapte; de grija mea! 

Că mie mi-e bine, că nu îmi mai pasă de părerile tale şi ale celorlalți! Că îmi trăiesc viața aşa cum îmi place, cum vreau şi cu cine vreau! Şi chiar nu îmi pasă de ceea ce crezi!

UITE D’AIA SUNT EU AŞA CUM SUNT!  ŞI D’AIA TU NU O SĂ POȚI FI CA MINE NICIODATĂ!!!