Cred că te cunosc. Sau aşa mi se pare. Vorbesc cu tine. Azi. Am mai vorbit şi ieri. Mi-ai spus una, alta. Am împărtăşit păreri, idei, lucruri.
Am baut o cafea. Poate că o să mai bem şi mâine. Am râs câteodată la ceea ce ai zis. Am zâmbit la o glumă; a fost ok. Trăim în acelaşi mediu, împărțim acelaşi aer. Socializăm, discutăm, uneori în contradictoriu. E bine şi aşa, că nu putem fi de acord intrutotul.
Pari ok, aşa, la o primă vedere. Numai că…pe-afară e vopsit gardul şi înăuntru e leopardul. Nimic nu mai e la fel ca înainte. Se cam schimbă ordinea lucrurilor. Parcă nu te mai pot privi ca înainte. Acum, când ŞTIU. Ştiu ce ai făcut şi ce ai mai putea face.
Deşi…nu păreai. Chiar deloc. Dovada că te poți înşela amarnic şi că prima impresie nu e întotdeauna cea care dictează. Sau contează. Instinctul meu, când mă avertizează de ceva, garantat nu mă înşeală. Probat de multe ori.
Concluzia? Poți sta o viață lângă un om şi să nu îl cunoşti! Darămite câteva luni? Surprize sunt la tot pasul. Trebuie doar să vezi semnele şi…să acționezi. Sau să te fereşti. Depinde de situație.
andercavar 