Magie…bucurie…linişte


Într-un cuvânt: Crăciun! Mi-e dor, atât de dor, de Crăciunul copilăriei mele. De zilele lungi de iarnă, când străzile răsunau de râsetele noastre. De trenul făcut din săniuțe, la care trăgeam pe rând.

De mănuşile alea cu croşetate, cu numai un deget, pe care le udam cu zăpadă şi le uscam pe caloriferul cald ďin scara blocului. Îmi amintesc de serile în care intram în casă inghețată, dar cu obrajii roşii ca focul şi mă încălzeam la cuptorul de la aragaz.

Magia Crăciunului se simțea în aer; te înconjura şi era prezentă peste tot: în bucătăria mică, acolo unde mama făcea cozonacii şi sarmalele. În sufrageria în care împodobeam bradul cu cele mai frumoase globuri din lume şi de unde răsunau colindele lui Ştefan Hruşcă pe placa de vinil.

Era o frumusețe aparte a lucrurilor şi chiar dacă nu aveam noi atât de multe cadouri de ” Moş Gerilă”, eram fericiți. Pentru că familia era aproape şi ne simțeam iubiți. Am crescut cu valorile familiei, alături de părinții care ne-au învățat să ne mulțumim cu ce avem, să nu fim lacomi, să îi respectăm pe cei din jur şi să fim OAMENI!

Crăciunul e cu şi despre familie; e linişte, pace sufletească. E despre a dărui în primul rând, fără să ceri nimic în schimb. E despre viața trăită frumos, alături de cei pe care îi iubim. 

CRĂCIUNUL ESTE COPILĂRIE LA ORICE VÂRSTĂ! SĂ NU UITĂM SĂ FIM COPII NICIODATĂ! 

Advertisements

Vreau să îmi lipseşti! Fă-mă să îmi fie dor de tine…


Nici nu ai ieşit pe uşă, că deja îți simt lipsa. Mă îngrijorez când nu mă suni şi mor de nerăbdare să te întorci! Să te văd, să te ating, să îți simt mirosul… E greu cu tine, dar e mai al dracului de rău fără tine! 

Oare câți dintre noi nu am trăit chinurile despărțirii…până mâine. Câte nopți în care ne visam unul pe altul; câte zile în care orele în care eram împreună ni se păreau secunde, iar minutele care ne despărțeau ne păreau ani! Unde este emoția aia, bătăile nebuneşti de inimă când aşteptam să ne întâlnim la sfârşit de săptămână? Când schimbam o mie de țoale, doar că ni se părea că nimic nu e prea wow pentru marea întâlnire!

Serile lungi de vară, când ne plimbam de mână pe alei sau pur şi simplu stăteam întinşi pe iarbă şi priveam stelele…şi ni se părea că toată lumea e a noastră! Abia aşteptam să treacă săptămâna ca să putem să fim amândoi….

Acum…mă uit în jur cu milă şi tristețe pentru cei cărora ieşirea la o plimbare e ceva SF…să trăiască toate mall-urile din oraş! Nu îşi mai duc dorul unul altuia, pentru că se mută împreună după nici o lună de prietenie şi mai apoi se despart fără măcar să se fi cunoscut îndeajuns. Nu ştiu cum e să îți lipsească omul pe care îl iubeşti…pentru asta există wa şi fb! 

Relațiile astea pe fugă intră în stop emoțional, apoi în comă, ca mai apoi să se stingă la fel de repede cum au început…ca un foc de paie😐.

E trist…îi compătimesc, dar totodată îmi vine să strig la ei, să le spun să…TRĂIASCĂ IUBIREA! SĂ ÎNVEȚE SĂ LE FIE DOR ŞI SĂ PREȚUIASCĂ FIECARE SECUNDĂ ALĂTURI DE CEL SAU CEA PE CARE ÎL/O IUBESC!