Când tu pari tu, dar de fapt nu prea eşti TU


Cred că te cunosc. Sau aşa mi se pare. Vorbesc cu tine. Azi. Am mai vorbit şi ieri. Mi-ai spus una, alta. Am împărtăşit păreri, idei, lucruri.

Am baut o cafea. Poate că o să mai bem şi mâine. Am râs câteodată la ceea ce ai zis. Am zâmbit la o glumă; a fost ok. Trăim în acelaşi mediu, împărțim acelaşi aer. Socializăm, discutăm, uneori în contradictoriu. E bine şi  aşa, că nu putem fi de acord intrutotul. 

Pari ok, aşa, la o primă vedere. Numai că…pe-afară e vopsit gardul şi înăuntru e leopardul. Nimic nu mai e la fel ca înainte. Se cam schimbă ordinea lucrurilor. Parcă nu te mai pot privi ca înainte. Acum, când ŞTIU. Ştiu ce ai făcut şi ce ai mai putea face. 

Deşi…nu păreai. Chiar deloc. Dovada că te poți înşela amarnic şi că prima impresie nu e întotdeauna cea care dictează. Sau contează. Instinctul meu, când mă avertizează de ceva, garantat nu mă înşeală. Probat de multe ori.

Concluzia? Poți sta o viață lângă un om şi să nu îl cunoşti! Darămite câteva luni? Surprize sunt la tot pasul. Trebuie doar să vezi semnele şi…să acționezi. Sau să te fereşti. Depinde de situație.

Nici o vacanță fără “share”


Ieşi la bere, postezi. Te trezeşti dimineața, anunți lumea că eşti “on”. Te duci la pâine, bagi “share location: în lift”. Mănânci o şaorma, bagi “feeling happy”; că te îngraşi.

Faci un grătar, musai “live”; să moară duşmanii de necaz şi prietenii de poftă. Eşti cu iubi, pac poza de maximă fericire, urmată de comment-urile cu “frumoşilor” şi “să vă țină!”. Nu există preocupare mai interesantă decât să ții lista de pretenaşi de pe facebook sau instagram la curent cu toate activitățile tale, mai mult sau (mult) mai puțin interesante.

Poate că nu mă pasionează şi nu mă trece nici un fior dacă tu nu ai altă treabă în vacanță sau pe unde oi mai fi tu decât să fii activ pe rețelele de socializare. Sau poate că ai plecat ca să vadă lumea că poți şi tu să faci ceva în vara asta şi, în loc să te bucuri de locurile în care ai ajuns, cu cei care te însoțesc, stai să faci poze nonstop şi să da check in pe unde te tot muți! Păi dacă e la modă, să fii şi tu! Că doar de asta e viața frumoasă, nu?

Pe când postări cu ” pe tron, aşteptând să iasă ceva”….feeling bleah sau meah?Nu suntem departe! Doamne fereşte!

Întrebarea serii: dacă am uitat să postez că TRĂIESC, oare ceilalți mai ştiu că exist? 

Din dilema asta nu pot ieşi…AM ZIS!

Papucii cu blăniță, cea mai de prost gust fiță


Culmea e că se poartă “în draci”. Îi văd din ce în ce mai des în picioarele duduilor şi doamnelor care se chinuie să îşi tragă mersul după ele. Cred şi eu că e greu să păşeşti când ai niste “mortăciuni” în picioare. Că altfel nu le pot numi.

Eu nu le văd utilitatea. Poate doar dacă vrei să faci curat în casă şi te încalți cu chestiile astea ca să poți spăla gresia şi parchetul. Sau să curățeşti trotuarele de cojile de semințe scuipate de neamurile proaste care nu ştiu să le adune şi să le arunce la coşul de gunoi.

S-o fi făcut vreun contract cu cei de la salubritate; altfel nu îmi explic. Cum să poți fi la modă cu nişte papuci amărâți, impodobiți cu blană de animale decedate? Da, ştiu că nu e blană naturală; aia mai lipsea, să se şi împută “hoiturile”, ca să ne apucăm de dezinfecții. 

Una peste alta, nu ştiu cui i se pare “fiță” asemenea…nici nu stiu cum să o numesc, că modă nu e în nici un caz. O să ajungem la vorba tatei şi să purtăm iarna” chiloți cu blană”, să nu răcim la minus ‘jde grade!

 S-a dat lumea cu fundul în sus…Doamne iartă-mă! 

Tu cu toți sau tu cu tine


Nu poți mulțumi pe toată lumea. Nu ai nevoie de toți, aşa cum nici alții nu au nevoie de tine.

La ce bun o mie de prieteni cu care să te simți singur? La ce bun o listă lungă de oameni cărora nu le mai ții minte numele? La ce îți foloseşte să îți supraaglomerezi agenda telefonică, să dai de nişte nume pe care nu ştii cu cine să le asociezi? De ce să dai mesaje cu urări de bine doar ca să fii în trend? De ce vrei să nu îl superi pe X? Că doar nu ați mai vorbit de…habar nu ai când!

Ne încărcăm inutil viața cu amănunte inutile şi neimportante. Încercând să îi mulțumim pe alții uităm să ne facem pe plac nouă. Mergem în locuri unde nu vrem să fim, unde ne simțim inconfortabil doar pentru că TREBUIE! Ne facem liste de priorități care nu sunt importante, ne lăsăm pe noi la o parte ca să le facem pe plac altora!

Să ne trezim zic! Să trăim viața noastră, nu a altora. Nu cu unii şi cu alții care nu dau doi bani pe faptul că ne e rău, că avem o problemă sau care se bucură de răul nostru. Să excludem ceea ce e toxic şi să facem loc lucrurilor pe care NOI considerăm ca ne fac bine!

Eu cred că ceea ce vreau eu, ce simt eu şi ce îmi place mie trebuie să fie o prioritate! Nu gura lumii şi cu siguranță nu ceea ce vrea lumea să fie ok pentru mine!

TU CE PĂRERE AI? 

Las-o mă, că merge aşa!


Tata are o vorbă: “duşmanul lui BINE e FOARTE BINE!” De câte ori, din dorința de a face ceva altfel decât o făceam de regulă şi ieşea bine, am stricat totul? Perfecțiunea este un miraj la care visăm cu toții; nu e rău să vrei ca totul să iasă impecabil. Doar că te cam oftici când dai cu bâta-n baltă şi nu mai poți drege busuiocul.

Ce te faci însă când dai peste opusul perfecționiştilor? Peste ăia pentru care până şi respiratul e o corvoadă! E greu tată! Oricum ai zice şi orice ai face, nu o scoți la capăt cu ei. Păi dacă ăla nu face, eu de ce să fac? Ce dacă scârțâie uşa; se inchide? Da! Păi şi-atunci, las-o frate aşa că mai merge. Când nu s-o mai inchide deloc o să vedem ce facem!

Lehamitea asta devine sport național pe zi ce trece. Nu generalizez că nu am de ce; nu toți sunt putori şi nesimțiți. Numai că e greu să mişti un pai, dacă nu e cazul să fie mişcat.  Ce dacă nu ai lipit colțurile de la hârtia de împachetat cadoul egal? Ai luat cadoul; gestul contează! Ce are a face dacă ai dat cu mopul pe parchet şi au rămas dâre; e curat? Las-o aşa!

Ei bine, cum ar fi să ieşi la film cu o gagică imbrăcată ca dracu’, şleampătă şi ca scoasă de pe gârlă? Sau să îți cumperi o maşină gata zgâriată şi cu oglinda spartă, dar pe care ai luat-o cu o mie mai ieftin?

Se mai aplică:” LAS-O MĂ, CĂ MERGE AŞA!”? N-aş prea crede!

Pe-afară e vopsit gardul


Haina îl face pe om! Din păcate, zicala se adevereşte din ce în ce mai mult! Tendința de a judeca oamenii înainte de a-i cunoaşte devine din ce în ce mai pregnantă.

Criticăm prea mult şi avem răbdare prea puțin. Ascultăm spre deloc şi vorbim excesiv. Nu avem răbdare să analizăm, să cernem informațiile şi ne grăbim să tragem concluziile înainte de a “citi” până la capăt omul din fața noastră. 

Am avut ocazia în viața pe care am trăit-o până acum să întâlnesc oameni simpli, fără prea multă şcoală şi fără haine scumpe şi “de firmă” pe ei, de la care am învățat lucruri minunate. Pur şi simplu nu mă săturam să îi ascult vorbind. Era o plăcere în felul în care îşi spuneau poveştile de viață, încât dezacordurile pe care le făceau nici nu contau. Erau oameni care aveau ceva de spus şi care mă captivau instantaneu.

De partea opusă, am avut şi experiența celor bine îmbrăcați şi şcoliți, dar care vorbeau mult, fără să spună nimic! Sunt cei care caută mereu să te prindă în “offside” şi să te faulteze, doar ca să îşi satisfacă ei orgoliul!

Tot respectul pentru cei care ştiu cum să se comporte şi cu un prinț, dar şi cu un cerşetor! Nu trebuie să ai haine scumpe şi şcoli înalte ca să ştii cum, cât şi cum să vorbeşti!

TREBUIE SĂ ŞTII SĂ FII OM! ÎNAINTE SĂ JUDECI PE CINEVA, ANALIZEAZĂ-TE PE TINE! OARE TU EŞTI FĂRĂ CUSUR?

Dacă e să fie, o să fie


Azi. Mâine. Peste o lună. Peste un an. În viața asta sau poate în cea viitoare. Sau poate că nu. Poate niciodată!

Poate aici sau în altă parte. La muncă sau acasă. Pe stradă sau în autobuz. În magazin sau în parc. Cu el sau cu ea. Sau cu un alt el…sau o altă ea. Poate dimineața sau poate seara. Dacă vrea…sau dacă vrei. Poate propui şi poate acceptă. 

Poate greşeşti sau poate ai dreptate. Poate fi acum, aici. Nu ştii nimic sigur! Viața e plină de neprevăzut. Imprevizibilă şi surprinzătoare. Nu ai cum să provoci destinul şi legile nescrise ale universului. Toate vin la timpul lor. 

Nu sta să te întrebi”de ce mi se întâmplă tocmai mie”? Sau de ce acum si nu altă dată?! Oportunitatea bate la uşă o singură dată. Rar sau deloc de două ori.

Ai grijă să fii la uşa potrivită şi să alegi să deschizi acea uşă! Numai cheia perfectă deschide lacătul ce îi este destinat!