Avem nevoie de ea; uneori tânjim după o clipă de linişte, de pace…cu noi înşine. Cu lumea înconjurătoare.
Dar oare câți dintre noi vor acea linişte sufletească? Liniştea din casă, din familie. Împăcarea cu cei cu care ne-am certat, de care ne-am distanțat. Ne-am obişnuit atât de mult să ne vărsăm oful pe cei dragi nouă, fară să ne dăm seama sau, mai grav, fără să ne pese de faptul că ii facem să sufere. Că, de fapt, suferim cu toții.
Ne îndepărtăm, involuntar sau intenționat unii de alții. Discuțiile inutile despre ceea ce ne apasă ne transformă în duşmani pentru câteva clipe. DE CE?
Oare ce simțim noi, ca adulți, atunci când părinții noştri se ceartă? Ne doare sufletul; ne simțim răniți şi dați la o parte. Nu ne gândim că poate, de cele mai multe ori, copiii noştri simt la fel? Că vor să fie linişte, armonie, pace în casă. Că mami şi tati nu cred în cuvintele alea urâte pe care şi le spun. Că o fac la nervi; oare nu se pot controla?
De ce să îi facem părtaşi pe cei pe care îi iubim la crizele noastre? La neputința noastră; la încăpățânarea şi orgoliile prosteşti le care le avem!
E toxic! Certurile sunt toxice; nervii, răbufnirile, jignirile gratuite şi inconştiente sunt săgeți otrăvite pe care le aruncăm înspre cei nevinovați de dramele noastre, imaginare sau nu!
LINIŞTEA ÎN VIAȚA NOASTRĂ ESTE ESENȚIALĂ! Atât pentru cei din jur, cât mai ales pentru noi. Mai bine un moment de linişte decât unul de reculegere în memoria clipelor frumoase petrecute împreună, dar copilăreşte distruse iremediabil!
SSSST….LINIŞTE! TACI UN PIC! ACUM! VORBIM MAI TÂRZIU…CÂND VA FI MOMENTUL!😊
andercavar 